Cabana Mălăiești ocupă un loc aparte în inimile pasionaților de drumeții montane. Și asta datorită amplasării sale privilegiate în una dintre cele mai frumoase văi glaciare din Bucegi, Valea Mălăiești, aflată la o altitudine de 1720 m. Cadrul alpin este completat de Padina Crucii și de culmea Bucșoiu.

Există mai multe variante pentru a ajunge aici, având ca punct de plecare stațiunile Bran, Bușteni, Azuga, Predeal, Râșnov.

Noi am mers pe varianta Râșnov fiind cel mai scurt traseu și mai potrivit pentru un traseu de iarnă. Mai ales că nici noi nu eram foarte experimentați în ale urcatului pe munte iarna.

București – Râșnov

Am plecat din București pe la 7:40 pe ruta: București-Ploiești-DN1-DN73A - Strada Glăjărie Râul Mare – în total, duminică dimineața aprox. 3 ore (cu tot cu pauza de la benzinărie).

În Râșnov se poate ajunge din Brașov cu trenul Regio Călători. Un taxi din gară până la intrarea în traseu costă aproximativ 35 de lei (17 km).

Info traseu Râșnov - Cabana Mălăiești

5-6 ore, 12.5 km, ↗ 950 m, ➘ 950 m hartă, gpx
  • Marcaj: bandă albastră (BA)
  • Lungime: 12.5 km
  • Durată: 5-6 ore
  • Tip traseu: tur-retur
  • Diferență de nivel: 950 m+
  • Dificultate: mediu
  • Sezonalitate: tot timpul anului

Așadar, să pornim!

După ce ne-am echipat bine, unii dintre noi chiar puțin prea bine fiind oarecum speriați de cele -12° anunțate, la 10:45 am pornit la drum. De la locul unde am parcat și până la intrarea efectivă pe traseu am făcut cam 15 minute. Dar din câte am văzut, se poate înainta mai mult cu mașina.

Marcaj spre cabana Mălăiești (2 3/4 ore)

Am traversat un podeț și apoi am intrat în pădure. Prima parte este marcată de un urcuș prietenos, ocazie numai bună pentru a căsca gura și a ne minuna de frumusețea copacilor îmbrăcați în straie albe.

La un moment dat, traseul se intersectează cu cel ce vine de la cabana Diham și începe să fie din ce în ce mai solicitant. Nu de speriat, doar că din când în când simțeam nevoia să ne oprim pentru a ne trage sufletul. Pe drum ne întâlnim și cu alți oameni, în grupuri mai mari sau mai mici, cu sau fără copii și săniuțe. E un traseu foarte frecventat așa că nu a trebuit să ne croim singuri potecă prin zăpadă.

Mai mergem puțin și ajungem la un punct de belvedere, unde ne oprim și să facem poze. Bucuria mea! Ulterior am citit că are și un nume, Râpa lui Dae și că există chiar o legendă legată de acest loc: se pare că aici ar fi căzut măgărușul unui om pe nume Dae, sau cel puțin așa spune Internetul. Dar la momentul respectiv habar n-aveam, așa că ne-am bucurat netulburați de priveliște.

Din glumă în glumă și poate și o mică bârfă nevinovată, ieșim din pădure… trecuseră deja vreo două ore. Începeam să resimțim oboseala din ce în ce mai mult; fiind foarte frig, nu prea îți vine să stai prea mult pe loc. De aceea poate poienița care a urmat ni s-a părut puțin mai lungă decât era de fapt. Urcușul e o idee mai blând, pe alocuri sunt și zone mai plate, iar priveliștea e absolut încântătoare.

Astfel am mers cam 40 min, auzind din când în când din față: pârtie!!! Urmat de săniuțe care cărau vesele copii și adulți deopotrivă. Bucurie mare în tabăra opusă. Și la noi era, doar că noi eram puțin mai zgârciți în exprimare.

După încă 30 min, treaba a stat cam așa:

În jurul orei 14 eram cu toții în fața cabanei. Dacă vrei, poți intra să te încălzești sau să iei ceva cald. Noi am stat afară să ne bucurăm de peisaj și de sendvișurile noastre înghețate (la propriu). Nu știu exact câte grade cu minus erau, dar eu resimțeam destul de multe, mai ales când stăteam pe loc. În mișcare pare mai cald, dar când stai…e altă poveste. Am avut noroc cu ceaiul care era cald încă. Deci orice-ar fi, nu uitați termosul cu un lichid cald. Băuturi calde pot fi luate și de la cabană, dar pentru drum nu te poți baza decât pe ce ai în sac.

Dacă la dus am făcut mai bine de 3 ore, la întoarcere am mers în ritm mai alert, uneori fără să vrem neapărat. Distracția a durat cam 2,5 ore. E puțin mai dificil să cobori dacă nu te ajută echipamentul din dotare, ești tot timpul încordat. Sau cel puțin așa am fost eu în prima parte. Apoi m-am mai obișnuit cu drumul. Niște gheruțe ne-ar fi dat poate un aer mai elegant, dar ne-am descurcat și fără. Mai în picioare, mai pe fund, am coborât toți teferi și nevătămați.

La ora 18, după ce am mai înghețat nițeluș pe lângă mașini, ne-am îmbarcat spre București cu promisiunea să ne revedem în curând pentru următorul traseu.

Abonează-te la canalul nostru de YouTube!