Cuprins:

Sâmbătă, în prima zi din iulie 2023, în echipă de doi, am urcat pe Valea Cerbului și Brâul Mare al Morarului spre Acele Morarului.

După ce am parcurs Acele, am continuat pe Creasta Morarului până pe Vârful Omu, apoi am coborât pe Valea Obârșiei spre Peștera. Am rămas peste noapte la Cabana Salvamont Padina.

Eram a cincea oară pe Ace, dar a fost prima oară când am parcurs Creasta Morarului până la Omu.

Din turele trecute am învățat cam ce trebuie făcut ca să ne mișcăm cât mai eficient pe approach, iar faptul că eram în echipă de doi ne-a ajutat să parcurgem Acele Morarului într-un ritm mai rapid, deși era prima oară când scoteam corzile la aer vara asta.

Am pornit în traseu din Poiana Fânului la ora 8:00 dimineața. La ora 11:00 eram la baza Acului Mare, la 15:00 eram pe Acul de Sus și la ora 16:00 pe Omu. Coborârea spre Peștera ne-a luat încă 2 ore.

Atenție!

Acest articol descrie un traseu alpin nemarcat, care necesită echipament de cățărare și stăpânirea unor tehnici specifice.

Traseul poate prezenta riscuri semnificative pentru cei nepregătiți. Dificultatea crește gradual și există riscul să rămâi blocat (sau mai rău) dacă nu ești pregătit corespunzător!

Dacă nu ai experiență în cățărare/alpinism sau nu ești familiarizat cu condițiile specifice zonei, îți recomandăm să apelezi la serviciile unui ghid montan autorizat sau să te înscrii în Clubul Alpin Român, unde vei avea șansa să evoluezi într-o comunitate unită de pasiunea pentru munte și unde îți vei putea găsi parteneri de cățărare sau drumeție cu experiență.

Pune siguranța ta pe primul loc și asigură-te că ești bine pregătit și informat înainte de a porni la drum!

Află mai multe

Traseul a fost următorul:

Poiana Fânului - Valea Cerbului - Brâul Mare al Morarului - Acele Morarului - Creasta Morarului - Vârful Omu - Peștera

  • traseu alpin
  • 17 km, 1700 m+

Track GPS

15 km, 1600 m+

Timpi intermediari

Atât ne-a luat nouă să parcurgem aceste segmente. Timpii pot varia în funcție de mai mulți factori.

  • București - Bușteni: 1h40 cu trenul CFR
  • Gara Bușteni - Poiana Fânului: 10 minute cu taxiul
  • Poiana Fânului - Plaiul Fânului - Poiana Coștilei - Valea Cerbului (1750 m alt): 2h
  • Valea Cerbului (1750 m alt) - Brâul Mare al Morarului - Fântânița - Creasta Ascuțită - Acul Mare: 1.5h
  • Traversarea Acelor: 3.5h
  • Acul de Sus - Creasta Morarului - Vf. Omu: 1h
  • Vf. Omu - Valea Obârșiei - Peștera: 2h

Acele Morarului - apropiere

Gara Bușteni - Poiana Fânului

Am ajuns la Bușteni cu trenul, la ora 7:50. Din gară am luat un taxi până în Poiana Fânului, de unde începe traseul marcat cu bandă galbenă spre Valea Cerbului.

Poiana Fânului - Plaiul Fânului - Valea Cerbului

Am urcat pe Plaiul Fânului până în Poiana Coștilei, apoi pe Valea Cerbului până la altitudinea de 1750 metri. Aici, traseul marcat ce duce la Vârful Omu se intersectează cu poteca nemarcată spre Brâul Mare al Morarului.

În potecă, pe Valea Cerbului, am întâlnit o viperă ce se bucura de soarele dimineții.

O viperă ce se relaxa la soare în poteca din Valea Cerbului

Brâul Mare al Morarului - Creasta Ascuțită - Acul Mare

După o scurtă pauză, ne-am pus căștile și am pornit spre Brâul Mare al Morarului (Brîna Mare în schița de mai jos).

Pe Brâul Mare al Morarului
Schiță Acele Morarului

Pe Brâul Mare al Morarului am mers până la altitudinea de 1970 m, apoi l-am părăsit, preferând să urcăm direct pe panta înierbată marcată cu line roșie punctată în schița de mai sus și poza de mai jos, dintre Șiștoaca Fântâniței și Fântânița.

Panta înierbată pe unde am urcat în Creasta Morarului
șiștoacă Vale îngustă, puțin adâncă, în pantă, prin care se scurg șuvoaiele după ploaie sau după topirea zăpezii.

Pe această pantă abruptă urcarea a fost destul de anevoioasă. Iarba umedă era destul de alunecoasă, fapt ce ne forța, pe alocuri, să mergem în patru labe, trăgându-ne de smocurile de iarbă, chiar dacă aveam la noi bețele de trekking.

Spre Creasta Morarului pe o pantă înierbată

Mai aveam puțin până în Creasta Morarului, când printre firele de iarbă am zărit o altă viperă, care se îndepărta ușor deranjată de lângă piciorul meu.

O viperă în iarbă

Am trecut cu bine de panta înierbată și am ajuns în sfârșit în Creasta Morarului, la altitudinea de 2075 m.

După un mic moment de repaus, urmat de încă o cățărare pe iarbă, am ajuns la Creasta Ascuțită.

Pe Creasta Morarului
Creasta Ascuțită
Creasta Ascuțită

După ce am trecut de Creasta Ascuțită a urmat încă o porțiune de scrambling, ceva mai abruptă și mai expusă, până la baza Acului Mare.

Cățărarea spre Acul Mare

Acele Morarului - parcurgere

Acele Morarului

Acul Mare

Am ajuns la baza Acului Mare la ora 11:30.

Acul Mare

Aveam în față, pe Acul Mare, o singură echipă de 3 persoane, doar că din spate se apropiau multe alte echipe, așa că nu am zăbovit prea mult. Ne-am echipat și am plecat.

Acul Mare l-am făcut din două lungimi și un singur rapel (luaserăm la noi două semicorzi de 60 de metri).

Acele Morarului - Acul Mare
Rapel de pe Acul Mare

Degetul Roșu

La următorul ac - Degetul Roșu - ne-am asigurat doar pe ultima lungime.

Spre Degetul Roșu
Pe Degetul Roșu
Vedere spre Acul Mare de pe Degetul Roșu
Vedere spre Acul Crucii
Vedere spe Coștila
Carnețelul de pe Degetul Roșu era ud

Pentru că am stat prea mult timp să admirăm peisajul pe Degetul Roșu, ne-au ajuns din urmă câteva echipe și s-a cam aglomerat locul de regrupare, care nu este foarte generos.

Am scăpat făcând un singur rapel lung până în Strunga Degetelor.

Acul Crucii

Pentru a ajunge la baza Acului Crucii, din Strunga Degetelor am traversat niște fețe înierbate expuse.

Acul Crucii l-am împărțit în 2 lungimi, ca să putem comunica mai ușor, apoi am făcut un rapel până în Strunga Acului de Sus.

Pe Acul Crucii
Crucea de pe Acul Crucii

După acest rapel, în timp ce îmi aranjam echipamentul, am scăpat din mână reverso-ul, care s-a rostogolit frumos spre Valea Cerbului. Am coborât puțin sperând să îl recuperez, dar fără succes. Am găsit în schimb o carcasă spartă de GoPro și o fiolă de plastic cu ceva lichid în ea.

Acul de Sus

Din Strunga Acului de Sus mai aveam doar o cățărare ușoară pe o pantă înierbată până pe Acul de Sus.

Pe Acul de Sus

Am ajuns pe Acul de Sus la ora 15:00.

Acul Crucii, Degetul Roșu și Acul Mare - Vedere de pe Acul de Sus. Pe fiecare ac era cel puțin o echipă.

Am făcut o pauză pentru a ne trage sufletul și a admira priveliștea, apoi ne-am strâns echipamentul și ne-am îndreptat spre Vârful Omu.

Acele Morarului - retragere

O ultimă porțiune expusă pe creastă

⚠️
Atenție! Imediat după ce se pleacă din regruparea de pe Acul de Sus, urmează încă o porțiune îngustă și destul de expusă, unde s-ar putea să vrei să mergi asigurat.
Privind spre Vest. În prim plan, ultima porțiune expusă de care trebuie să trecem
Un țanc ce trebuie descățărat

Creasta Morarului - Vârful Omu

După ce am trecut de această porțiune expusă am continuat spre Omu, pe poteca ce merge o bucată pe versantul nordic al Morarului (cel dinspre Valea Morarului), apoi urcă spre creastă.

⚠️
Retragerea spre Omu este cât de cât clară, dar este pe creastă, așa că nu este recomandată în cazul unei furtuni cu trăsnete. Toate celelalte retrageri necesită bune abilități de orientare în teren. Cel mai bine ar fi să mergi cu cineva care cunoaște foarte bine zona.
Creasta Morarului
Creasta Morarului
Vedere spre Bucșoiu

Am ajuns pe Vârful Omu la ora 16:00.

Fiind sâmbătă, Cabana Omu era deschisă. Terminaserăm de ceva vreme cei 2 litri de apă pe care i-am avut la noi, așa că ne-am luat niște ceaiuri de la cabană.

Cabana Omu

Vârful Omu - Valea Obârșiei - Peștera

De la Omu am coborât pe Valea Obârșiei spre Peștera, unde am ajuns după vreo 2 ore.

Valea Obârșiei

Acele Morarului - dificultate

Traversarea Crestei Morarului implică parcurgerea unui traseu alpin, aerian, cu zone foarte expuse.

⚠️
Pentru a parcurge în condiții de siguranță Acele Morarului, este necesar ca fiecare participant să fie familiarizat cu traseele alpine expuse și să aibă cunoștințe de bază în cățărare (filare, rapel, noduri, tehnici de coardă). De asemenea, cel puțin un membru al echipei trebuie să aibă experiență în cățărarea cap de coardă și să cunoască bine zona.

Atât apropierea cât și retragerea sunt destul de solicitante din punct de vedere fizic. Pe lângă echipamentul de cățărare trebuie să cari și suficientă apă pentru întreaga zi.

Timpul de parcurgere a Acelor Morarului se poate prelungi destul de mult, în funcție de numărul de oameni din echipă, de eficiența cu care se execută manevrele de coardă, de numărul de echipe aflate în față pe traseu, etc.

Echipament necesar pe Acele Morarului

Echipamentul comun, pentru întreaga echipă, pe care l-am luat de fiecare dată la noi a fost format din:

  • 2 semicorzi de 60 m (pentru a putea coborî cu un singur rapel de pe Acul Mare și de pe Degetul Roșu; sau pentru retrageri dubioase)
  • 10 bucle alpine
  • câțiva metri de cordelină de 7 mm pentru consolidarea regrupărilor, la nevoie
  • briceag

Echipament individual:

  • ham
  • cască de alpinism
  • reverso
  • 3-4 carabiniere
  • 2-3 anouri de 120 cm
  • prusice
  • pantofi cu aderență bună pe stâncă
  • bețe de trekking

Altele:

  • 2-3 litri de apă
  • frontală
  • baterie externă
  • trusă de prim ajutor
  • cremă de soare

Descrierea detaliată a traseului pe Acele Morarului cât și a echipamentul minim necesar le găsiți aici.

Protecțiile fixe din teren

De-a lungul traseului vei găsi mai multe pitoane, unele foarte vechi. Poate te vei întreba dacă chiar ar ține la o cădere sau nu cumva asiguri în ele doar ca să nu ia vântul coarda. Cațără-te cu atenție, fără să cazi.

Regrupările/stațiile de rapel trebuie verificate de fiecare dată și eventual (re)consolidate. Unele sunt formate din 2 pitoane, altele dintr-un piton și un spit.

Durată medie de parcurgere

  • durată apropiere (până la Acul Mare): 4-6 ore
  • parcurgerea celor 4 Ace: 3-6 ore
  • retragere: 3-4 ore

Linkuri utile