Cuprins:


Deși era sfârșit de decembrie, condițiile din ziua în care am parcurs Acele Morarului ne-au permis să folosim niște trasee de apropiere și retragere care în mod normal nu sunt practicabile iarna din cauza riscului de avalanșă. Dacă s-ar fi depus suficientă zăpadă, appraoch-ul spre Creasta Morarului l-am fi făcut pe Valea Bujorilor, iar retragerea, cel mai probabil, spre Valea Morarului.

Traseul urmat a fost:
Căminul Alpin - Valea Cerbului - Brâul Mare al Morarului - Șiștoaca Fântâniței - Creasta Ascuțită - Acele Morarului - Șiștoaca Dracilor - Brâul Mare al Morarului - Căminul Alpin

  • Data parcurgerii: 31.12.2022
  • Condiții: soare, 5 grade Celsius la Omu, aproape deloc zăpadă pe fețele sudice
  • Durată circuit: 14.5 h
  • Echipament folosit: 2 corzi de 60 de metri, 10 bucle alpine, ham, cască, colțari, piolet etc.
⚠️
Atenție! Acest traseu a fost parcurs iarna, dar în condiții favorabile. Înainte de a te aventura iarna pe orice traseu, oricât de simplu ți s-ar părea, urmărește prognoza meteo și buletinul nivometeorologic și confirmă la Salvamont că traseul pe care l-ai ales poate fi parcurs în siguranță.

Pe 30 decembrie ne-am strâns la Căminul Alpin din Bușteni pentru a sărbători noaptea dintre ani și pentru a profita de vremea bună de la munte.

Pe 31 decembrie, cei mai mulți au preferat să facă plimbări ușoare sau să se cațere în Cheile Râșnoavei. Doar eu și Ariadna aveam chef de o tură mai de juleală.

Astfel, după prea puține ore de somn, iată-ne părăsind Căminul Alpin și îndreptându-ne ușor spre Plaiul Munticelul. Asfaltul era acoperit de brumă. Întorcând capul spre Cămin, întrebându-mă de ce nu sunt în pat, am zărit un grup de alergători care se antrenau pe străzile din Bușteni. Ce nebuni.

Mergeam prin pădure la lumina frontalelor. Eram de ceva vreme pe Plaiul Munticelul, dar soarele încă se chinuia să răsară de după Munții Baiului.

După o oră am ajuns în Poiana Coștilei, unde am făcut stânga și am început urcarea pe Valea Cerbului. Poteca era acoperită cu un strat de gheață care deja începuse să se topească, așa că nu a fost nevoie să folosim colțarii.

Pe Valea Cerbului

Brâul Mare al Morarului

La 9:30 am ajuns la intersecția cu poteca ce duce spre Brâul Mare al Morarului. Pe sus, vântul făcea cam mare gălăgie pentru ziua calmă ce se anunțase. Ne-am echipat: ne-am pus pe noi un rând în plus de haine, colțarii și căștile și am început urcarea spre brâu.

Zăpada mică de pe Brâul Mare al Morarului făcea deplasarea plăcută.

Pe Brâul Mare al Morarului
Coștila văzută din Brâul Mare al Morarului
Brâul Mare al Morarului

Șiștoaca Fântâniței

Pe la 1950 de metri altitudine, am părăsit brâul și am început urcarea abruptă pe Șiștoaca Fântâniței, care ne-a scos direct în creasta Morarului, la peste 2100 m, chiar înainte de Creasta Ascuțită.

Șiștoaca Fântâniței
Șiștoaca Fântâniței
Șiștoaca Fântâniței
Vedere spre Postăvaru și Piatra Mare la ieșirea din Șiștoaca Fântâniței

Creasta Ascuțită

Pe Creasta Ascuțită mi s-a părut interesant.

Nu pot spune că m-am simțit prea confortabil pe porțiunile cu stâncă plată și doar puțin pudrată de zăpadă, cocoțat pe colțarii care nu aveau în ce să se înfigă. Deși panta nu era deloc mare, ca să trec de o porțiune a trebuit să mă pun în patru labe și să descațăr.

Creasta Ascuțită
Creasta Ascuțită

După Creasta Ascuțită a urmat cățărarea abruptă spre Acul Mare - ba pe iarbă, ba pe pământ, zăpadă sau gheață.

Pe ultimii metri mai verticali, chiar înainte de ieșirea în platouașul dinaintea Acului Mare, se formase un strat de gheață care ne-a încetinit puțin, dar de care am trecut într-un final cu bine.

Spre Acul Mare, lăsând în spate Creasta Ascuțită
Ariadna terminând cățărarea spre Acul Mare

Acul Mare

La 11:30 eram la baza Acului Mare.

Acul Mare, 31 decembrie 2022

Ne-am scos o semicoardă de 60 de metri și restul echipamentului necesar și ne-am mai pus un strat de haine.

Pregătindu-ne de atac

Ariadna a propus să mergem concomitent pe Acul Mare, dar neștiind în ce condiții îl vom găsi, am preferat să nu riscăm și să mă fileze asigurată de bolovani.

Parcurgerea Acului Mare mi s-a părut destul de simplă. Pornisem cu pioletul în mână, dar pe la jumătatea primei lungimi mi-am dat seama că, nefiind gheață, nu are la ce să mă ajute, așa că l-am prins pe rucsac. Zăpada s-a dovedit a fi doar pudră, dar destul cât să acopere pitoanele, așa că am asigurat doar la cele pe care am reușit să le găsesc.

Pe Acul Mare

Având două semicorzi de 60 de metri, de pe Acul Mare am coborât dintr-o bucată. În timp ce coboram, am trecut în sfârșit pe lângă stația intermediară de rapel, pe care, nu înțeleg cum, dățile trecute o ratasem.

Pregătind rapelul de pe Acul Mare

Degetul Roșu

Când am ajuns în Strunga Acului Mare era deja prea târziu ca să mai urcăm și pe Degetul Roșu. Oricum, pe el condițiile erau de vară, deci nu prezenta mare interes.

Ocolirea Acului Roșu se face printr-o traversare destul de expusă pe care am făcut-o neasigurați.

Traversarea spre Acul Crucii
Traversarea spre Acul Crucii
Traversarea spre Acul Crucii
Traversarea spre Acul Crucii
Traversarea spre Acul Crucii

Acul Crucii

În jurul orei 14:00 am început cățărarea pe Acul Crucii.

Hornulețul cu care începe cățărarea era uscat, nu a pus probleme, dar coama acului, care pe timp de vară se cațără destul de ușor, era acum acoperită de gheață.

Cu pioleți și colțari tehnici am fi trecut poate fără probleme, dar colțarii noștri nu se înfigeau deloc în gheață. Eu aveam un singur piolet, un Gully ciocan, cu care am săpat, cu răbdare, trepte în gheață. Am asigurat la singurul piton pe care l-am găsit pe această porțiune.

Ca să ne putem vedea și auzi, am regrupat imediat ce am ajuns pe ac, apoi încă o dată la stația de rapel. Ariadna a ajuns în prima regrupare la 14:46, în a doua la 15:15 iar la 15:30 eram amândoi în Strunga Acului de Sus.

Acul Crucii, poză din prima regrupare
Acul Crucii, poză din a doua regrupare
Vedere spre Postăvaru. În dreapta vechea regrupare la pitoane
Rapel de pe Acul Crucii
Vedere din Strunga Acului de Sus

Acul de Sus

Am cățărat panta înierbată spre Acul de Sus înfigând cu sete pioletul în smocurile de iarbă. Era trecut de ora 16, iar soarele se pregătea să apună.

Urcând spre Acul Crucii
Vedere spre Acul Crucii de pe Acul de Sus
Vedere spre Acul Crucii de pe Acul de Sus

Creasta Morarului

Dinspre Nord bătea un vânt rece și puternic. Am pus pufoaicele pe noi, am strâns corzile și am continuat pe creasta îngustă, neasigurați, dar nu fără emoții.

Singura retragere pe care eu o știam era pe Creasta Morarului înspre Omu, ocolind ultimul pinten de piatră prin dreapta, pe partea cu Valea Morarului. Dar asta era o retragere potrivită doar pe timp de vară. Speram totuși să nu fie zăpadă multă, iar poteca să fie practicabilă, dar nu a fost cazul. Nu era bine deloc. Am trecut de pinten și am început traversarea pe fața abruptă, acoperită de zăpadă, dar nu după mult timp ne-am dat seama că e destul de riscant să continuăm.

Șiștoaca Dracilor

Din fericire, Ariadna a venit cu soluția salvatoare. Ea mai fusese o dată pe ace, iar atunci se retrăseseră pe Șiștoaca Dracilor.

Mi-a spus că Șiștoaca Dracilor e doar un culoar abrupt, pe care l-au coborât vara fără probleme și fără să întâlnească săritori. Deși ne aflam în toiul iernii, pe fețele sudice era mai mult iarbă decât zăpadă, deci puteam aborda această variantă fără probleme. Așa că, fără a sta prea mult pe gânduri, ne-am întors la pinten și am începput coborârea pe șiștoacă.

Eram puțin îngrijorat pentru că nu cunoșteam traseul, dar odată ajuns pe fața sudică a Crestei Morarului, faptul că scăpasem oarecum de expunere și eram la adăpost de vânt, mi-au dat o notă de optimism.

Coboram pe panta înierbată bucurându-ne de ultimele raze ale soarelui, încercând să ținem limbile de zăpadă, pe care aveam ceva mai mult spor cu colțarii decât pe iarbă. Am întâlnit și scurte zone mai abrupte sau acoperite cu gheață care ne forțau să descățărăm cu fața la stâncă, dar totul părea să meargă bine.

Șiștoaca Dracilor

Parcă prea bine...

Prima ruptură de pantă

Abia ce se întunecase de tot și iată-ne ajunși la marginea unei prăpastii. În fața noastră era o ruptură mare de pantă și nu părea să avem vreo variantă de a o ocoli.

Era clar că ne abătusem de la drumul fără săritori, care pe GPS părea să fie undeva în stânga, după o creastă... doar oare semnalul era bun? Mai aveam doar vreo 200 de metri de coborât până în Brâului Mare al Morarului, dar iată-ne blocați în noapte.

Ce facem? Bâjbâim prin întuneric? Coborâm? Urcăm? Stânga? Dreapta?

Sunăm la Salvamont? De Revelion?

Echipament aveam destul la noi, trebuia doar să ne păstrăm calmul și să găsim o soluție. Instinctul ne-a făcut să ne îndreptăm spre dreapta, unde era o zonă cu niște copăcei.

Primul rapel

În căutarea unui copac bun de rapel, am zărit o cordelină roșie la baza unui brad tânăr și solid. Să coborâm și noi pe aici? Ținând cont de ce opțiuni aveam, am luat destul de repede decizia. Nu aveam idee unde vom ajunge, dar era cam singura variantă pe care o aveam.

Am legat un anou în jurul bradului, am trecut corzile printr-o verigă rapidă și am început să cobor, căutând cu privirea alți copaci de unde, la nevoie, să fi făcut încă un rapel. Nu am zărit nimic solid, doar cioate. Părea că pe acolo trecuse o avalanșă iernile trecute care rupsese tot în cale. Din fericire, rapelul de 60 de metri ne-a lăsat într-o zonă relativ plată.

A doua ruptură de pantă

Am strâns corzile și am continuat să coborâm pe picioare, până când am dat de o altă ruptură de pantă.

Singurul copac mai zdravăn din jur era la 25 de metri mai sus de locul unde mă aflam și nu-mi venea deloc să urc până la el.

Al doilea rapel

Ariadna propune să ne îndreptăm în dreapta spre o zonă cu brăduți care mie mi se păreau mult prea firavi. Accept, dar nici nu fac bine doi pași și dau de o rădăcină țeapănă rău. Nu îmi venea să cred ce noroc aveam.

Rădăcina salvatoare

Instalăm aici a doua stație de rapel: pun o cordelină în jurul rădăcinii iar Ariadna îmi dă maillon care mie mi s-a părut mult prea firav, așa că l-am dublat cu o carabinieră mică.

Săritoarea asta s-a dovedit a fi verticală, puțin surplombată la un moment dat și înaltă de vreo 35-40 de metri.

Ultimul rapel pe Șistoaca Dracilor

Acest ultim rapel ne-a lăsat chiar în potecă, în Brâul Mare al Morarului. Ne-am chinuit puțin să recuperăm corzile, probabil că maillonul pe care l-am folosit, fiind mai îngust, genera frecare destul de mare.

Cred că ăsta a fost traseul pe care l-am urmat. Sursă foto.

Strângem și pornim pe Brâul Mare al Morarului, conduși de haita de câini sălbatici și curioși până aproape de poteca din Valea Cerbului.

La 19:15 eram în Valea Cerbului, de unde am continuat spre Poiana Coștilei și apoi spre Plaiul Munticelul. Poteca fiind înghețată, ne-am dat colțarii jos abia după ce am traversat Valea Coștilei.

La cules de frunze

Căminul Alpin

Am ajuns la Căminul Alpin la 21:20, unde petrecerea de Revelion era gata să înceapă.

Căminul Alpin

Am încheiat astfel anul cu o tură extrem de satisfăcătoare și spectaculoasă, care se putea prelungi ușor și în 2023, dar.. totul e bine când se termină cu bine, și nu uita: ia corzile lungi la tine.

La mulți ani!