Cuprins:

Un traseu superb cu o lungime de 30 km și 2200 m diferență de nivel, care traversează Munții Bucegi de la Est la Vest și apoi continuă spre N-V, spre Bran.

Acest traseu ar putea fi prima etapă a unei incursiuni mai lungi în Carpații Meridionali: din Bran se poate continua spre Munții Piatra Craiului prin Măgurile Branului, apoi traversa peste Creasta Pietrei Craiului spre Plaiul Foii, de unde pornește traseul bandă roșie ce duce pe Creasta Făgărașului.

De data aceasta însă, am ales să parcurgem acest traseu ca tură de o zi, cu plecare și întoarcere în București în aceeași zi, folosind mijloacele de transport în comun.

Detalii despre traseu

Gara Bușteni - Jepii Mici - Cabana Caraiman - Cabana Babele - Peștera - Valea Doamnele - Refugiul Bătrâna - Stâna Guțanu - Poiana Gaura - Șaua Polițe - Poarta - Bran

Hartă și durată

  • Lungime: 30 km
  • Diferență de nivel: 2189 m+, 2310 m-
  • Durată: 10 ore cu rucsac de o zi
  • Track GPS
Bușteni - Bătrâna - Bran
30 km, 2189 m+, 2310 m-, 

Dificultate, sezonalitate și pericole

  • traseu practicabil doar în condiții de vară
  • atenție la câinii de la stâne!

În afară de urcarea pe Jepii Mici, care este mai dificilă din punct de vedere tehnic, restul traseului este de dificultate medie.

De luat în seamă este faptul că acest traseu trece pe lângă mai multe stâne (Doamnele, Guțanu, Gaura), iar câinii care păzesc stânele din Carpații românești pot fi destul de agresivi și nu se sfiesc să atace turiștii, iar ciobanii reușesc cu greu să-i țină sub control.

Ținând cont de acest lucru, cea mai bună perioadă pentru a parcurge acest traseu ar fi la sfârșitul lunii mai - după ce zăpezile s-au topit și nu mai există risc de avalanșă, iar oile nu au urcat încă la stâne.

Logistică

Am plecat spre Bușteni cu trenul de 7:08 din Gara de Nord București și la 8:36 eram deja în Gara Bușteni.

La 9:00 am început urcarea pe traseul Jepii Mici, iar la 18:30 am ajuns în stația de autobuz din Bran.

Din Bran am luat autobuzul de 18:40 spre Brașov, care ne-a lăsat la Autogara 2, la 3 km de Gara Brașov. De acolo am luat un Uber până în gară. Ne-am întors în București cu trenul de 20:33.

Program autobuze Bran-Brașov

Timpi intermediari aproximativi

  • Jepii Mici - Cabana Caraiman - Cabana Babele: 3 ore, 5 km
  • Cabana Babele - Piciorul Babelor - Peștera: 1 oră, 2.5 km
  • Peștera - Stâna Doamnele - Valea Doamnele - Refugiul Bătrâna: 2 ore, 4.5 km
  • Refugiul Bătrâna - Stâna Guțanu: 1 oră, 2 km
  • Stâna Guțanu - Poiana Gaura: 1 oră, 2.5 km
  • Poiana Gaura - Șaua Polițe - sat Poarta - Bran: 3-4 ore, 11 km

Etapele traseului

Jepii Mici - Cabana Caraiman - Cabana Babele

Jepii Mici
Jepii Mici
Pe Jepii Mici
Cabana Caraiman
Cabana Babele

Cabana Babele - Piciorul Babelor - Peștera

  • marcaj: cruce albastră
  • durată: 1 oră, 2.5 km
Coborând pe Piciorul Pietrei Arse
Brândușe

Peștera - Stâna Doamnele - Valea Doamnele - Refugiul Bătrâna

  • marcaj: triunghi roșu
  • durată: 2 ore, 4.5 km
Stâna Doamnele
Spre Valea Doamnele
Valea Doamnele
Valea Doamnele
Refugiul Bătrâna (2170 m altitudine)

Refugiul Bătrâna - Poiana Guțanu

  • marcaj: triunghi roșu
  • durată: 1 oră, 2 km
Refugiul Bătrâna - Poiana Guțanu
Refugiul Bătrâna - Poiana Guțanu
Refugiul Bătrâna - Poiana Guțanu
Refugiul Bătrâna - Poiana Guțanu
Refugiul Bătrâna - Poiana Guțanu - o porțiune cu grohotiș
Refugiul Bătrâna - Poiana Guțanu
Peretele Vestic al Bucegilor
Vedere spre Munții Piatra Craiului și Făgăraș
Poiana Guțanu

Stâna Guțanu - Poiana Gaura

  • marcaj: triunghi albastru
  • durată: 40 minute, 2.5 km
Stâna Guțanu
Spre Poiana Gaura
Stâna din Valea Gaura

Poiana Gaura - Șaua Polițe - Bran (Poarta) - Bran

Din Poiana Gaura ne chinuim pe o ultimă urcare până în Șaua Polițe, apoi începem coborârea, la început pe potecă, apoi pe un drum de taf și într-un final pe un drum forestier. De la ieșirea din pădure până în centrul Branului mai sunt aproximativ 4 km.