La mijlocul lunii iulie 2021 am pornit din Plaiul Foii spre Vest, pe traseul de creastă a Munților Făgăraș.

Deși planul era să ajung până în localitatea Turnu Roșu, de pe Vârful Negoiu a trebuit să mă retrag din cauza vremii nefavorabile, dar și a oboselii acumulate în cele 3 zile (și 2 nopți) petrecute în creastă.

În total, am parcurs 73 de km cu 4666 m diferență de nivel, în 48 de ore. Am dormit în cort lângă Refugiul Comisu și la Refugiul Fereastra Zmeilor.

Mi-a ieșit doar parțial ceea ce mi-am propus, dar a fost o drumeție interesantă, din care am învățat multe.

Traseul de creastă a Munților Făgăraș

Munții Făgăraș sunt delimitați la est de râurile Dâmbovița și Bârsa Groșetului, iar la Vest de Râul Olt.

Traseul turistic care străbate creasta principală a Munților Făgăraș este marcat cu bandă roșie și are o lungime de 93 de km și o diferență de nivel de aproximativ 5500 m.

Acesta face parte din E8 European long distance path, traseu cu o lungime de 4700 km, care pornește din Cork, Irlanda, și se termină în localitatea Mezek, Bulgaria, în apropiere de granița cu Turcia.

În România, magistrala E8 traversează tot arcul carpatic, din Sighetul Marmației până în Drobeta-Turnu Severin.

Traseul de creastă a Făgărașului nu trece peste toate vârfurile de pe creasta principală, ci le ocolește "elegant" pe cele mai multe, pe curbă de nivel, lăsând la latitudinea drumețului posibilitatea de explorare.

Pentru a ajunge pe Moldoveanu, cel mai înalt din România, și alte vârfuri care oferă niște priveliști deosebite, de exemplu Capra, Vânătoarea lui Buteanu, Dara și Hârtopul Darei, va trebui să ne abatem, mai mult sau mai puțin, de la traseul marcat cu bandă roșie.

Creasta Făgărașului de la Plaiul Foii la Vârful Negoiu

  • marcaj: bandă roșie
  • lungime: 73 km, 4666 m+, 4666 m-

Întreg traseul turistic care traversează creasta principală a Munților Făgăraș poate fi parcurs în mai puțin de 24 de ore în alergare.

Mergând în ritm de drumeție, am reușit, în 2 zile și jumătate, să merg din Plaiul Foii până pe Vârful Negoiu, de unde am fost nevoit să cobor la Cabana Negoiu din cauza unei furtuni neașteptate.

Am plecat la drum singur și am petrecut 2 nopți în creastă, una la cort lângă Refugiul Comisu și alta în Refugiul Fereastra Zmeilor. În total, am parcurs 73 de km cu 4666 m diferență de nivel, în 48 de ore, de vineri seară până duminică seară.

A fost o tură în care am descoperit locuri noi din Munții  Făgăraș și am învățat destul de multe despre echipament, hidratare, alimentare și motivație.

Iată cum a fost:

Etapele traseului

Ziua 1: urcare în Creasta Făgărașului: Plaiul Foii - Canton Rudărița - Vârful Comisu

  • marcaj: bandă roșie
  • lungime: 17 km, 1247 m+, 223 m-
  • durată (subiectivă): 3.5 ore

Din București am luat trenul CFR până la Brașov, apoi trenul Regiocalatori până în Zărnești, iar din Gara Zărnești un taxi până la Cabana Plaiul Foii.

Plaiul Foii - Canton Rudărița

Am pornit de la Plaiul Foii la ora 17:30, pe drumul forestier ce merge de-a lungul râului Bârsa Groșetului.

Din Plaiul Foii până la Cantonul Rudărița sunt aproximativ 9 km, iar drumul forestier era în stare bună (nu știu dacă a fost afectat în vreun fel de viiturile care au avut loc în zilele imediat următoare trecerii mele pe acolo).

Teoretic se poate ajunge la Canton Rudărița chiar și cu mașini cu garda mai joasă, dar pe aici trec camioane care transportă lemne și care ocupă, pe alocuri toată lățimea drumului.

Drum forestier Plaiul Foii - Canon Rudărița
Au trecut 3 camioane cu lemne pe lângă mine și au umplut valea de praf.

În drum spre Rudărița am trecut pe lângă mai multe izvoare, dar nu a fost nevoie să alimentez. Plecasem de la Plaiul Foii cu 4 litri de apă la mine.

Canton Rudărița - Valea Lerescu - Vârful Lerescu (1690 m) - Vârful Comisu (1883 m)

Marcajele turistice erau sporadice, uneori bandă roșie, alteori bandă albastră. Nu prea ai cum să te pierzi, dar trebuie să fii atent pentru că în dreptul Cantonului Rudărița trebuie să faci stânga și să intri pe drumul forestier care urcă pe Valea Lerescu.

Aici trebuie să faci stânga, pe Valea Lerescu
Canton Rudărița

Am mers pe drumul forestier de pe Valea Lerescu vreo 2.5 km, apoi am întâlnit acest indicator:

Nu am făcut stânga aici, pentru că auzisem că traseul ar fi prost marcat, ci vreo 500 de metri mai sus, pe un drum de TAF, pe unde îmi recomanda GPS-ul.

Dacă preferi să mergi după GPS, în loc să urmezi traseul marcat, trebuie să fii atent. Prin pădure nu e așa intuitiv cum pare.

Drumul de TAF. Dacă plouă, e bine să ai cizmele la tine

Acest drum de TAF m-a scos într-un luminiș, în traseul turistic marcat cu bandă roșie, pe creasta Făgărașului.

Da, fix pe aici se continuă. Prin iarba asta mare, pe lângă buturugă

Doar că surpriză... deși ajunsesem în traseul marcat, nu înțelegeam deloc încotro să mă îndrept. În direcția arătată de GPS, și de un marcaj de pe o buturugă (pe care l-am zărit cu greu), nu era nicio potecă.

Mi-a luat ceva până să îmi dau seama că prin această bogată vegetație trece de fapt poteca.

Deși la început poteca era destul de îngustă, pe măsură ce am mai urcat, a devenit din ce în ce mai clară. Nu am mai avut probleme de orientare.

Vârful Comisu și Refugiul Comisu

Am trecut de Vârful Lerescu (1690 m) și am ajuns pe Vârful Comisu (1883 m) în jurul orei 21:00.

Pe Vârful Comisu am găsit montate două corturi. Erau ale unor polonezi, din două grupuri diferite. Coincidența a făcut să se întâlnească aici.

Vedere de pe Vârful Comisu spre Piatra Craiului

Pe acest vârf se află și Refugiul Comisu. Din afară arată bine, dar înăuntru e jalnic. Numai "bube, mucegaiuri și noroi". Nu se poate sta în el decât în caz de forță majoră.

În apropiere de Refugiul Comisu nu este niciun izvor, așa că mi-au prins bine cei 2 litri de apă cu care ajunsesem aici.

Mi-am montat cortul lângă refugiu. Până pe la ora 23:00 toate bune și frumoase, dar apoi a început să bată vântul. Și să bată, nu glumă.

Fiind din plasă, cortul pe care îl aveam nu îmi oferea mare protecție împotriva vântului. Deși îmi luasem toate hainele pe mine, am făcut frigul până dimineață și nu am reușit să mă odihnesc aproape deloc.

Refugiul Comisu la răsărit

Ziua 2 pe Creasta Făgărașului: de la Refugiul Comisu la Refugiul Fereastra Zmeilor

  • marcaj: bandă roșie
  • lungime: 38 km, 2527 m+, 2333 m-
  • durată (subiectivă): 13 ore

Vârful Comisu - Curmătura Brătilei - Curmătura Zârnei - Vârful Zârna - Fereastra Mare a Sâmbetei

  • 23 km, 1178 m+, 885 m-

După o noapte de nesomn, m-am târât afară din cort la ora 6:30 dimineața.

Vântul care începuse să bată noaptea trecută nu se oprise încă. Am strâns repede și am plecat la drum, spre Vârful Berevoiescu/Berivoiul Mare.

În această parte a Făgărașului culmile sunt domoale.

Peisajul nu este foarte spectaculos, dar poteca trece pe lângă mai multe lacuri glaciare, izvoare și refugii.

Am întâlnit primul izvor la aproximativ 5 km de Refugiul Comisu, chiar în potecă, în dreptul Vârfului Belia Mare, la 1.1 km de Refugiul Berevoiescu Nou.

Izvorul era amenajat cu o țeavă și debitul era destul de mare. Mi-am umplut sticlele cu apă și am făcut un mini-duș, de înviorare.

Izvor

Am ajuns în Curmătura Brătilei la ora 9 dimineața. Soarele începuse deja să ardă cu putere, așa că am făcut o mică pauză ca să mă dau cu cremă de soare.

Refugiul din Curmătura Brătilei era în stare bună.

Curmătura Brătilei
Refugiul din Curmătura Brătilei la interior

La 3.5 km de Curmătura Brătilei poteca traversează o zonă cu mai multe izvoare. N-am alimentat aici, ci am continuat spre Curmătura Zârnei.

În Curmătura Zârnei sunt mai multe lacuri, un refugiu, iar pe hartă apărea un izvor, cam la 100 de metri de potecă. N-am alimentat cu apă nici aici, crezând că încă am suficientă.

Din păcate nu am mai găsit niciun izvor până în Fereastra Mică a Sâmbetei și am cam făcut setea până acolo.

Curmătura Zârnei

Din Curmătura Zârnei am început urcarea spre Vârful Zârna, apoi am continuat spre Vârful Iezer, de unde am avut o priveliște amplă asupra Lacului Urlea.

Peisajul începea să se schimbe. Deja puteam zări crestele semețe ale Făgărașului, inclusiv trapezul Viștea Mare-Moldoveanu, până unde mi se părea că mai e îngrozitor de mult.

Privind spre Moldoveanu dinspre Vârful Iezer
Lacul Urlea
Fereastra Mare a Sâmbetei

Fereastra Mare a Sâmbetei - Fereastra Mică a Sâmbetei - Vârful Viștea Mare - Vârful Moldoveanu

  • 6 km, 751 m+, 407 m+

Pe la 13:30, când am ajuns în Fereastra Mare a Sâmbetei, rămăsesem deja de ceva vreme fără apă.

Pentru a ajunge din Fereastra Mare a Sâmbetei pe Vârful Viștea Mare, trebuie să urci și să cobori mai multe culmi. Nu e o noutate, așa e toată creasta Făgărașului.

  • Puteți afla mai multe despre această porțiune de traseu aici.

Izvorul din Fereastra Mică a Sâmbetei

Cum spuneam, am ajuns în Fereastra Mare a Sâmbetei însetat, fără vreun strop de apă la mine. Setea era atât de mare încât mi-a trecut prin gând să renunț la această mică incursiune pe creasta Făgărașului și să cobor direct la Cabana Valea Sâmbetei.

Știam că puțin mai jos de Refugiul din Fereastra Mică a Sâmbetei ar trebui să fie un izvor. Am zis totuși să îmi încerc norocul.

Am urcat cu greu Vârful Slănina și am coborât în Fereastra Mică a Sâmbetei.

Deși încă nu vedeam izvorul, îi auzeam deja susurul cristalin. De la refugiu am coborât vreo 50 de metri mai jos, în stânga traseului marcat, pe una dintre cele câteva poteci vizibile, până am ajuns la un pârâiaș, care avea un debit destul de bun.

Mi-a părut bine că am filtrul de apă la mine, pentru că pe lângă izvor erau destul de multe căcăreze de oaie. Am alimentat cu 4 litri de apă.

Refugiul Portița Viștei

Înainte de urcarea pe Gălășescu am făcut o mică pauză de masă și de hidratare. Mi-am recăpătat puterile și apoi am ajuns fără prea mari dificultăți la Refugiul Portița Viștei.

Portița Viștei

Refugiul din Portița Viștei era plin, iar lângă destul de multe corturi.

Din Portița Viștei am început urcarea abruptă și accidentată spre Vârful Viștea Mare.

Pentru a ajunge pe Moldoveanu, mai întâi trebuie să urci pe Viștea Mare și, fiind sâmbătă, poteca era frecventată de multă lume.

Cel mai important pe astfel de porțiuni aglomerate este să pășești cu grijă, astfel încât să nu dai pietre la vale care să îi lovească pe cei de sub tine.

Am ajuns pe Viștea Mare la ora 17:00, la 30 de minute de când am început urcarea din Portița Viștei.

Mi-ar fi luat vreo 10 minute să urc pe Moldoveanu, dar era foarte aglomerat, așa că am preferat să fac o mică pauză pe Viștea Mare, al treilea cel mai înalt vârf din țară, contemplând crestele ce mă așteptau.

Până pe Viștea Mare mai fusesem, dar acum urma să intru, din nou, pe teren necunoscut.

Vedere de pe Viștea Mare

Vârful Viștea Mare - Șaua Podragu - Lacul Podul Giurgiului - Vârful Mircii - Paru de Fier - La Trei Pași de Moarte - Fereastra Zmeilor

  • 9 km, 646 m+, 1069 m-

Pe la 17:30 am început coborârea, destul de abruptă, de pe Viștea Mare spre Șaua Orzăneaua.

Până să ajung în Șaua Podragu am trecut pe lângă vârfurile Ucișoara, Ucea Mare, Corabia, Podu Giurgiului și Tărâța.

Priveliștile mi s-au părut de-a dreptul fascinante. M-a impresionat foarte mult acestă bucată de traseu și am zis că trebuie neapărat să revin cât mai curând.

Acesta a fost unul dintre motivele principale pentru care am pornit în această călătorie, ca să-mi fac o idee despre care sunt cele mai frumoase porțiuni de pe creasta Făgărașului.

Coborând de pe Viștea Mare spre Șaua Podragu
Privind spre Moldoveanu dinspre Vest
Zona bună de pus cortul în dreptul Vârfului Corabia 

La 19:40 mă aflam în Șaua Podragu și priveam cu jind către Cabana Podragu, aflată la doar 1 km distanță și mai puțin de 200 de m diferență de nivel în căldarea de sub poteca de creastă.

Aș fi coborât pentru o masă caldă, dar știam că dacă fac asta cel mai probabil voi înnopta la cabană. Era totuși încă devreme, așa că mi-am continuat drumul spre Refugiul Fereastra Zmeilor.

Lacul Podragu
Spre Lacul Podu Giurgiului. În stânga Vârful Mircii

Am trecut pe lângă Lacul Podu Giurgiului și pe lângă ruinele fostului refugiu de aici, care a fost complet aplatizat.

Deși refugiul nu mai există, aici e un loc bun de pus cortul.

Fostul refugiu de lângă Lacul Podu Giurgiului

De la Lacul Podu Giurgiului am început urcarea spre Vârful Mircii. Aici poteca e destul de accidentată, cu mult grohotiș, iar urcarea mi s-a părut interminabilă.

Privind înapoi spre Lacul Podu Giurgiului, în urcare pe Vârful Mircii
Privind înapoi spre Moldoveanu

Odată ce am trecut de Vârful Mircii și de Vârful Arpașul Mare, nu am mai dat de pante abrupte, dar poteca a trecut prin câteva zone mai tehnice și expuse:

  1. creasta îngustă din zona vârfului Paru de Fier
  2. o scurtă coborâre accidentată sub Monumentul Nerlinger
  3. La Trei Pași de Moarte, o creastă scurtă, dar expusă, bine asigurată cu cabluri.

Aceste zone au fost atât o surpriză plăcută, cât și una neplăcută. Priveliștile erau într-adevăr spectaculoase, dar nu pot spune că îmi doream neapărat teren tehnic la finalul unei zile destul de lungi.

Soarele se pregătea să apună
Poteca expusă în zona Vârfului Paru de Fier
Monumentul Nerlinger
La Trei Pași de Moarte
Fereastra Zmeilor

La 21:40 am ajuns în Fereastra Zmeilor și după încă vreo 15 minute am intrat în Refugiul din Fereastra Zmeilor, aflat aproximativ 100 de metri diferență de nivel mai jos, pe traseul marcat cu triunghi galben.

În Refugiul Fereastra Zmeilor

În refugiu nu era nimeni, deși mă așteptam să îl găsesc plin și să trebuiască să îmi montez cortul.

Mi-ar fi prins bine niște ceai cald sau o supă la plic, dar nu aveam de nici unele, nici arzător. Mai mult, ajunsesem la refugiu cu aproximativ 100 de ml de apă și mi-a fost lene să realimentez în seara aceea (izvorul nu este chiar lângă refugiu, ar fi durat vreo 20 de minute să îl găsesc). Acest lucru avea să mă coste destul de mult a doua zi.

Ziua 3 pe creasta Făgărașului: din Fereastra Zmeilor pe Vârful Negoiu și coborâre spre Porumbacu de Sus

  • marcaj: bandă roșie
  • lungime: 19.6 km, 1321 m+, 2517 m-
  • durată (subiectivă): 7 ore

Refugiul Fereastra Zmeilor - Șaua Caprei - Vârful Iezerul Caprei - Șaua Paltinu - Șaua Doamnei - Vârful Lăițel - Lacul Călțun - Portița Călțunului - Vârful Negoiu - Cabana Negoiu - Cariera de piatră dinspre Porumbacu de Sus

Am părăsit Refugiul Fereastra Zmeilor la ora 7:50 dimineața. Din nou, somnul nu a fost prea odihnitor.

Refugiul Fereastra Zmeilor

Am început urcarea spre creasta Făgărașului, urmând marcajele triunghi galben, sperând să întâlnesc cât mai repede un izvor.

Fereastra Zmeilor - Creasta Făgărașului (poză dintr-o altă tură)

Odată ajuns în Fereastra Zmeilor am continuat spre Vest, pe bandă roșie. Poteca trece pe sub spectaculoasa creastă Vârtopel - Arpășel, care poate fi parcursă doar cu echipament de alpinism.

Am alimentat cu apă de la primul pârâiaș care intersecta poteca și m-am îndreptat, ceva mai înviorat, spre Lacul Capra. Din Șaua Caprei am început urcarea abruptă spre Vârful Iezerul Caprei, pe care am ajuns la 2 ore de la plecarea din Refugiul Fereastra Zmeilor.

Am trecut de Fereastra Bâlei, de Șaua Paltinu și de Șaua Doamnei, am ocolit Vârful Laița și am început urcarea accidentată, asigurată pe alocuri cu lanțuri, spre Vârful Lăițel.

Vedere de pe Iezerul Caprei
Lacul Bâlea
Șaua Paltinu

Fiind un weekend cu vreme superbă, era foarte multă lume pe această porțiune de traseu.

Mi-a părut bine că am la mine bețele de trekking pe coborârea de pe Lăițel, pentru că poteca este destul de abruptă și friabilă.

Vedere de pe Lăițel spre Negoiu
Poteca de pe Lăițel

Am ajuns la Refugiul Călțun la ora 12:00.

Mă mișcam extrem de greu.

Eram deshidratat, iar oboseala acumulată în zilele trecute și mai ales în nopțile nedormite începuse să-și spună cuvântul.

La Refugiul Călțun

Mă gândeam deja cum să scurtez traseul, că ar fi bine să cobor la Cabana Negoiu, dar singura opțiune viabilă pentru a prinde trenul spre București în aceeași seară era să continui pe creastă și cobor în Turnu Roșu.

După o pauză destul de lungă la Lacul Călțun, am urcat într-un ritm foarte încet până pe Vârful Negoiu, unde am ajuns după 2 ore și jumătate.

Între timp, începuse să se înnoreze, dar prognoza meteo anunța doar 10% șanse de ploaie.

Vedere de pe Vârful Negoiu spre Lacul Călțun

De pe Vârful Negoiu am coborât spre Șaua Cleopatrei, de unde aveam de gând să mai trag puțin de mine și să traversez Custura Sărății până pe Șerbota.

De pe Șerbota aș fi continuat pe creasta Făgărașului cel puțin până pe Vârful Scara, de unde puteam să cobor la Cabana Bârcaciu, și de acolo spre Avrig.

Doar că, atunci când am ajuns Șaua Cleopatrei începuse deja ploaia, așa că am părăsit, fără mare părere de rău, traseul de creastă.

Am coborât la Cabana Negoiu pe la Piatra Prânzului. A fost o decizie bună, pentru că între timp ploaia s-a transformat într-o furtună cu tunete și fulgere.

Acele Cleopatrei
Coborând prin ploaie spre Cabana Negoiu
Cabana Negoiu

La Cabana Negoiu am avut norocul să-i întâlnesc pe Cristina și Ștefan, ghizi montani la Boots on Roots și colegi în Clubul Alpin Român, care s-au oferit să mă ia cu dubița lor până în București.

Mai bine nici că se putea, așa că am coborât cu toții în ritm vioi spre cariera de piatră dinspre Porumbacu de Sus.

Concluzii

Traseele din Munții Făgăraș sunt destul de lungi și solicitante, vremea e instabilă în timpul verii, iar la poalele lor se ajunge destul de greu din București, o incursiune pe creastă necesitând cel puțin 2-3 zile, cu tot cu drum.

Mai mult, distanțele dintre cele câteva cabane sunt destul de mari, iar în weekend de obicei sunt full (inclusiv refugiile pot fi pline), ceea ce înseamnă că trebuie să-ți cari cortul dacă nu vrei să petreci noaptea sub cerul liber.

Greutatea rucsacului limitează destul de mult distanța pe care drumeții o pot parcurge într-o zi. Asta face ca activitatea turiștilor să se rezume mai mult la circuite în jurul unor vârfuri mai accesibile (dar și spectaculoase, în egală măsură). Astfel, porțiuni bune de creastă rămân pustii.

Pe timpul verii creasta Făgărașului este împânzită de turme de oi, și nu de multe ori trebuie să "negociezi" cu câinii care le păzesc. Se pare că aceștia devin extrem de agresivi la crepuscul, deși în timpul zilei se comportă, de obicei, ca niște mielușei.

Cele mai frumoase priveliști din Făgăraș

Părerea mea este că cea mai frumoasă și interesantă porțiune din creasta principală a Făgărașului se întinde între vârfurile Moldovanu și Șerbota.

Pentru circuite de una sau două zile, aș porni dinspre Fereastra Zmeilor sau Bâlea Lac spre Moldoveanu sau Negoiu.

Echipamentul folosit

Rucsacul

În rucsac aveam minimul necesar care să-mi asigure auto-suficiența pentru cele 3 zile și 2 nopți pe care aveam de gând să le petrec în creasta Făgărașului. Doar cu echipament, rucsacul cântărea 12 kg, la care s-au mai adăugat între 2 și 4 litri de apă.

Pantofii de alergare montană și bețele de trekking

Am fost încălțat cu pantofi de alergare La Sportiva, destul de uzați, cam la final de viață. Cu rucsacul în spate cântăream undeva la 101 kg, dar aceștia s-au comportat destul de bine în combinație cu bețele de trekking, deși pe unele porțiuni mi-aș fi dorit mai multă aderență.

Cu cortul pe creasta Făgărașului

Pe creasta Făgărașului sunt multe locuri, unele extrem de spectaculoase, unde poți să campezi.

Deși pe creasta estică există mai multe refugii (cel puțin până la Lacul Călțun), nu am avut curaj să plec fără cort la mine. Refugiile pot fi pline, iar vremea se poate strica oricând.

Ținând cont de asta, am închiriat un cort de o persoană, Ferrino Sling 1, de la ncort.ro.

Apropo, pe creasta Făgărașului e frig în timpul nopții. Îți trebuie un sac de dormit bun, inclusiv dacă plănuiești să stai la Cabana Podragu.

Filtrul de apă

Teoretic, apa din izvoarele de pe creasta Făgărașului e bună de băut. Nu am vrut să risc, așa că am folosit un filtru de apă.

Folosind acest filtru aș fi putut consuma cu încredere apă și din lacuri, ceea ce îmi asigura un confort mental în plus.

Ce n-a mers bine:

Lipsa somnului

Pentru că am plecat în traseu de vineri seară, am petrecut 2 nopți în creasta Făgărașului.

În prima noapte, în care am stat la cort, n-am reușit să dorm aproape deloc din cauza frigului și nici în a doua, la Refugiul Fereastra Zmeilor, nu am avut un somn de calitate.

Data viitoare voi încerca să parcurg traseul de creastă în două zile de mers întins sau în alergare.

Când e vorba de trasee lungi, fiecare noapte în plus petrecută în natură mi se pare că mă obosește inutil.

Alimentație necorespunzătoare

Am reușit performanța să mănânc mai puțin de 700 de calorii pe zi.

Am luat la mine doar batoane de ciocolată și câteva punguțe de arahide sărate care nu au intrat deloc. M-am întors acasă cu mai bine de jumătate din mâncarea pe care o aveam la mine.

De acum încolo, la drumețiile care se întind pe mai multe zile, îmi voi lua neapărat un arzător ca să îmi fac mâncare caldă.

Hidratare necorespunzătoare

Fiind extrem de cald, nu am băut suficientă apă și m-am deshidratat destul de rău.

Mai mult, deși am trecut pe lângă multe izvoare, mi-a fost lene să alimentez și tot am reușit să rămân pe anumite porțiuni fără apă.

Câinii de la stânele din Creasta Făgărașului

Turmă de oi

Deși pe creasta Făgărașului sunt multe stâne, eu n-am avut probleme decât la două dintre ele.

Am întâlnit prima turmă de oi între vârfurile Comisu și Berevoiescu Mare, exact când traversa traseul turistic, în dreptul Vârfului Lutele.

Din fericire ciobanul era aproape de potecă. Am schimbat câteva vorbe cu el, l-am întrebat dacă sunt cuminți câinii, el a răspuns că "sigur, cum să nu" așa că i-am urat ziua-bună și mi-am văzut de drum, printre oi.

Nu-mi venea să cred că fusese atât de simplu. Aproape că trecusem de prima turmă de oi fără să am probleme cu câinii, îmi făcusem atâtea griji degeaba, ce frumos e în Făgăraș!

Doar că...

Turma era destul de răsfirată, iar în partea din față mai erau niște dulăi care nu aflaseră că eu mă împrietenisem cu ciobanul.

Dulăii au venit lătrând în fugă spre mine și m-au încercuit, în timp ce eu strigam din toți rărunchii la cioban să-și cheme câinii... dar vântul bătea cu putere și, din păcate, ciobanul era mult în spate, după o culme.

Am reușit cu greu să țin câinii la distanță folosind bețele de trekking. Un dulău alb s-a repezit de două ori la piciorul meu stâng, din fericire mi-a mușcat doar capătul bățului de trekking.

Când în sfârșit a apărut ciobanul de după culme, l-am auzit chemându-și câinii și credeam că am scăpat.

Doar că au plecat toți dulăii în afară de cel alb, care, ce-i drept, se mai potolise. Nu mai lătra decât atunci când încercam să mă mișc. M-a ținut "prizonier" încă vreo 20 de minute, până când a decis el că turma de oi se îndepărtate destul de mult și eu nu mai reprezentam vreun pericol. Sau poate doar se plictisise.

A doua experiență a fost cu câinii de la stâna aflată într-o căldare. Stâna era cu vreo 200 de metri altitudine mai jos, dar când m-au simț, câinii au început să latre și să alerge ca turbați spre mine, în timp ce ciobanul încerca să-i potolească.

Din fericire poteca mergea pe buza căldării, iar distanța până la stână era considerabilă, așa că am mărit pasul încercând să ies cât mai repede din raza vizuală a câinilor. Vrând-nevrând, timpul pe care îl pierdusem pe Lutele îl câștigasem aici.

Asta a fost ultima experiență cu câinii care să-mi dea emoții. Am mai trecut pe lângă alte câteva turme de oi, dar fără probleme. Se pare că, în timpul zilei, câinii care păzesc oile sunt mult mai calmi.

Planificarea traseului pe Creasta Făgărașului

Am planificat traseul folosind site-ul mapy.cz și am avut la mine harta Făgărașului de la Munții Noștri.

Pentru navigare în teren am folosit aplicația OsmAnd.

La planificare, în special pentru informațiile despre refugii și izvoare, m-a ajutat foarte mult acest articol.

Abonează-te la canalul nostru de Youtube!